ALTERNATIVELE TIMPULUI LIBER- titlul proiectului finanțat de DJST Argeș pentru semestrul al II-lea și prin intermediul căruia 28 de elevi de la Liceul Astra au beneficiat de sesiuni de formare în tabăra de la Corbeni/ Nucșoara, de vizite la Centrul de Cultură Bratianu și Muzeul Golești.
Bineînțeles că proiectul a presupus implicare, respect, creativitate, seriozitate și dorință de afirmare în sens pozitiv, dar și descoperirea aptitudinilor, intereselor și valorilor personale. Elevii voluntari care au format echipa de proiect sunt cei din clasa a IX- a P2, însă aceștia au interacționat cu toți elevii liceului care au dorit sa participe la activități.
Coordonatorul proiectului este prof. Ana DEMETER.
În luna martie, a avut loc lansarea oficiala a acestui proiect. Până la următoarea ediție, succes, dragi elevi, în căutarea ideilor cu care vreți să contribuiți!

Prof. Ana Demeter
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu